Dansul amintirilor

Nu am incetat sa trec de la o clipa la alta fara amintiri, unele frumoase, altele mai putin frumoase, iar pe cele urate le-am sters din mintea mea pentru a nu-mi face prea mult rau .Le adun in mintea mea atunci cand sunt singura si trista si petrec timpul calatorind in copilarie , in adolescenta si toate toate imi trec prin fata ochilor precum o expozitie de tablouri.Privesc pe fereastra si vad departe in zare scene demult uitate dar tresar pentru ca vantul trimite prin fereastra boarea de caldura ce misca perdelele de matase care imi invaluie piciorele trecute dar totusi frumoase.Tresar la tot ceea ce-mi face placere si descopar cat de zvapaiata eram si cat de neastamparata precum un baietoi. Dar cea mai adanca si impresionanta scena a fost prima zi de liceu , pentru ca trebuit sa parasesc catunul de cateva case si merg la oras sa devin ceea ce de fapt nu am devenit niciodata.Cu valiza de carton in care erau oranduite cateva schimburi , sapun , ata si papanasi facuti de bunica , paseam tantosa jucandu-mi rolul de actrita; era o valiza saraca ramasa de la fratii mei mai mari  in care nu conta cum erau asezate important era ca taranul pleca la oras.Despartirea de locurile natale ,a fost mult mai usoara decat credeam si totusi era o bucurie cu amaraciune, un amestec de teama si o mare bucurie de libertate pe care inca nu o gustasem pana atunci......cu capul in jos am raspuns printre sughituri de plans
_Da , da mamico am inteles nu te fac de rusne. Asa am descoperit cat de mare este lumea , cat de frumoasa sau trista poate fi viata . M-am descoperit pe mine insami , asa cum eram simpla neastamparata  si plina de voie buna in fata tuturor celor care nu puteau fi la fel ca mine. Satul copilariei mele  a ramas locul sfant care m-a impodobit cu dragostea pentru lucruri marunte si care pentru mine au un pret foarte mare.  Indiferent unde ma  aflu exista o raza de lumina care insira in fata mintii mele obiceiuri cu amintiri care m-au trecut granita lumii civilizate unde imi petrec si acum viata si care nu poate sa fie in aceleasi culori ca atunci , acolo departe de ochii sfidatori ai nemultumirii. Picioarele imi sunt grele de ani ,  iar calcaiele sau tocit de incaltamintea tarsaita pe asfaltul incins ce dogoreste viata capitalei. Prezenta aici cu minte si trup  traiesc povestea prezenta alaturi de cei dragi , iar sufletul este uneori absent pentru ca fuge in locuri ascunse  ; ce sunt pline de amintirea anilor trecuti si unde pasii mei au dansat frumusetea acelor zile necunoscand restul universului .