Cu cizmele de cauciuc in picioare care se dovedeau a fi o incaltaminte de lux in vremurile trecute paseam prin glodul (noroi) adanc de pe strada unde locuiam si care o iubeam cu disperare pentru a-mi arata veritabilul martisor care imi umplea pieptul de bucurie . Emotii de nedescris se inghesuiaiu in sufletul mic de copil si care rasareau pe fata mica si plina de fericire a acelor timpuri in care un martisor putea strafulgera un trup si o minte de copil intr-o lume plina de bucurii marunte pe care le pretuiam cu fiecare anotimp sau ocazie. Fete si baieti ( la curea) deopotriva purtau simbolul Primaverii si a schimbarii sentimentelor care fara sa vrei iti miscau rarunchii. Se umplea strada de copii si in mocirla de dupa topirea zapezii descopeream mici vietati care se trezeau la viata pe langa glugile de hlujeni (coceni) unde stateam rezemati la Soare si ne admiram martisoarele saracaciose impletite din ate ramase de la razboil de tesut al bunicii. Legatura stransa de prietenie dintre copii era aratata prin tocmai felul in care ne intrebam _"'Tu ai martisor?" _"Nu ai?' _Stai ca am in buzunar ata, si il facem acum " iar pe snurul din ata colorata puneam un bumb (nasture) frumos colorat ales din cosuletul cu nasturi sidefii din scoica. Strada aceea unde in jocurile copilariei am fost eleva , am fost profesoara . am fost cantareata la "Cerbul de Aur" a ramas in inima mea strada emotiilor din- totdeauna care intradevar este un martissor al amintirilor mele. Dragostea pentru vietatile care se trezeau la viata era insuflata de ceea ce simteam inauntrul nostru care la vremea aceea era curaat ; raul nu exista era loc pentru orce fel de vietate. Una din placerile copiilor erau mieluseii care aveau o frumusete aparte si in care vedeam niste suflete nevinovate ce , cereau mila de aceea nu uitam sa le legam in jurul gatului snururi de martisor. Fiecare miel isi primea numele botezandu-i dupa plac si apoi le dadeam un fel de lectie de dresaj cu ajutorul boabelor de porumb pe care le mancau din palma. In afara de animalute si vietuitoare pe care le indrageam mai aveam la coltul casei un zarzar cu care adesea vorbeam si in rolurile mele pe care le jucam el era spectatorul meu. scena mea era prispa si acolo imi eram actrita pentru putin . Premiul meu pentru spectatorul Zarzar era martisorul meu pe care il agatam intr-o creanga atunci cand florile trosneau din boboci., eram tare multumita ca -i pot darui ceva care mi-a apartinut.
La fel v-a daruiesc voua cititorilor care aveti rabdare sa cititi, un simplu si marunt martisor care se numeste "Emotie de primavara"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu