Iarna din copilarie

Candva in vremurile cand copii se bucurau de frumusetea iernii , oamenii erau mai buni, erau in aceeasi credinta si aveau multumire pentru implinirile lor cele mai marunte, visele si idealurile lor erau reale fara sa-si doreasca mult mai mult decat puterile lor..  Atunci vuia inteaga strada plina de  rasete si glasuri fericite de copii care trageau de saniile lor cu talpici din lemn spre derdelusul satului.  Copii de toate varstele isi manifestau bucuria prin singurul joc al sezonului care era asteptat  si care dadea viata satului ce  parea pustiu..  Saracia era capitan in fiecare familie dar ea trecea pe locul secund ; era neobservata si nimeni nu-i dadea vre-o atentie  era ceva ce nu deranja pe nimeni. Copii satului erau imbracati la fel , cu hainute saracacioase din lana de oaie sau din postav; iar picioarele incaltate cu sosete de lana si cizme de cauciuc si chiar opinci cu obiele .
Ce sunt obielele?     Bucati de monton un material moale si calduros care infasura talpa piciorului pana mai sus asa cum se infasoara un copil in scutec. Mainile erau protejate de manusile de lana pe care omul contemporan se pare ca incepe sa le caute.  Derdelusul se numea in acea vreme partie, asa raspundeau copii cand erau intrebati -  unde mergeti?   -La partie. acolo unde toata lumea uita de foame iar cei care mancau dimineata nu faceau abuz ci doar o cana de lapte cu paine sau mamaliga.  Mancarea nu era cel mai important lucru din lume si nu era o grija ca in ziua de astazi, pentru ca orce taran avea in curtea sa o vaca o oaie , un porc si ceva oratanii din care sa  traiasca.  Bineanteles ca existau si unii  copiii care erau mai saraci si pentru asta trebuia  ca seara la intoarcere de la partie sa ne traga pe sanii pana acasa ; in schimbul acestei prestatii vroiau si ei ceva jumari sau untura pe paine.  Dar oricum oamenii se ajutau fara conditii, treceau la patrulat prin sat pentru a vedea daca cineva nu are casa inzapezita , pentru ca se mai intampla si asa ceva . Erau ierni grele cu zapada cat gardul si cu viscol de nu se putea vedea la cativa metri.  Iubeam acele zile furtunoase , si imi mai placea cand mama ne facea oua cu carnati si mamaliguta iar alaturi o bucata de varza murata . Mirosul acela il simt si astazi chiar daca am ce imi trebuie parca nu miroase ca atunci.  N-am incetat sa imi amintesc de partia de la marginea satului , de cazaturile cu sania ce prindea viteza la vale si nu pot uita cat de zbarcite erau picioarele dupa o zi de sanius . Pentru ca se stia foarte bine ca odata ajunsi la partie nimeni nu mai pleca pana seara  chiar daca simtea ca i-au inghetat mainile si picioarele . Soba de pamant era cea mai mare dragoste a noastra cand ajungeam acasa de aceea  o imbratisam cu drag pana cand o mancarime se punea pe piciorele si manile inghetate.   Gerul ingheta apa in caldari    si geamurile de la casa erau brodate cu flori de gheata prin care nu se putea vedea afara , insa suflam intr-un singur loc pana se dezgheta un pic si un ochi priveam afara iarna care zambea prin nameti si care ne invita sa punem  limba pe geam sau pe clanta usii sa vedem cat de rea este  ..Toate acestea faceau parte din copilarie sunt lucruri marunte pe care copii nostri nu le stiu si nu au avut cum sa le traiasca pentru ca totul s-a schimbat . si din schimbare in schimbare se pare ca vine un nou inceput chiar in acesta iarna.