12.4.11

Matusa Marita Patrauceanca

Maria mama mea Povestitoarea




 La marginea de sat unde firul apei curge in valea care inunda campul si unde  padurea are un vuiet aparte.  intr-o casa prea mare pentru o singura persoana traia Patrauceanca. Istovita de munca si inpovarata  de ani ; zi de zi isi cauta linistea muncind prin gospodarie si iubind copii lui Maria  Dragostea aceasta ai alina durerea de mama pentru ca in inima sa  o rana sangera cu durere pentru fiul ei care a incheiat socotelile cu viata in timpul armatei.Cu pestelca in fata culegea  fructele cazute din pom  si isi umplea  buzunarele incapatoare pentru a face cate o vizita la copiii  Mariei; de aceea aceste daruri ale naturii sunt atat de iubite de copii si primite cu bucurie. Inca de la poarta vocea ei de femeie puternica este auzita de cei doi baieti care de cum o zareau  strigau in gura mare
 " A venit bunica Ita, a venit bunica Ita." Iara batrana scotea cateva prune murdare pe care le stergea cu pestelca si ai indemana pe copii sa le manance dar nu inaite de a le spune sa se stearga la gura Zicand
 "Haide-ti mai tuturoilor va-ti  sters pe la gura sa va dea bunica ceva bun?" Cei doi baieti cu dosul manecilor se stergeau la gura frecand obrajii cand intr-o parte cand in cealalta,  dupa care rasplata era cel mai fericit moment ; erau atat de bune prunele lui matusa Patrauceanca. incat gustul lor este simtit pana astazi, amintirea clipelor emotionante ale copilariei nu poate trece fara aceste franturi din filmul vietii.   Cand a sosit momentul de despartire si Patrauceanca si-a luat ramas bun de la Maria si copii ei si de toate cunostintele in viata a lasat vorba unor rude ca la moartea ei sa-i dea de pomana o oaie la copii lui Maria . Oaia a fost poate un simbol puternic si o vie amintire pana in ziua de astazi, prin simplu fapt ca la inmanarea acestui animal frumos si bland copii erau mici incat nu puteau tine bine oaia , unul o tragea de lana, iar celalalt daca a vazut ca nu poate fi stapanita  a incalecate si o tinea intre picioare cu mainile infipte adanc in lana alba si matasoasa.acest frumos tablou i-a facut pe toti satenii sa uite ca sunt la o inmormantare si au inceput sa rada; poate chiar acest lucru i-a placut Matusii Marita.
Anii s-au scurs Patrauceanca  a putezit dar poate sufletul ei inca m-ai zboara pe aceste meleaguri unde a trait . In schimb traieste mama mea Maria care impreunaa cu fratii mei isi amintesc cu drag de acea perioada a vietii, in care bucuria unor prune  aduse de o batrana facea mult mai mult decat toate dulciurile din ziua de astazi.Cu cat timpul trece , cu atat amintirile sunt mult mai dulci si mai parfumate. Sa iubesti cu inima ; locuri , oameni, amintiri   este un colt de rai pe care trebuie  sa-l respectam pentru placerea sufletului nostru si a celorlati . 

4 comentarii:

Ninu spunea...

Frumoasa si impresionanta povestire... Uneori amintirile celor pe care i-am iubit si le-am fost alaturi sant singura lume in care mai traim si existam.

Dragos Bora spunea...

Frumos... Aud de multe ori oameni de seama intrebati care e cea mai frumoasa perioada a vietii lor. Iar raspunsul este, ati ghicit, copilaria la tara, la bunici.

C.T spunea...

Da uneori ,mai ales cand trec anii ne plac povestile parintilor, de fapt amintirile.

C.T spunea...

ccopilaria la tara nu se compara cu cea de pe asfalt, la tara mai furi un pepene , un mar mai mergi cu gastele iar poarta ramanea deschisa nu era nevoie de cheia de la gat.