I. Sentimentele filo-române ale arhiducelui de Habsburg, Franz-Ferdinand, au fost cunoscute de toţi ardelenii care, înainte de 1918, au avut un rol politic în viaţa provinciei.
Patriarhul Miron Cristea avea să-şi amintească emoţionat de audienţa din 1908 de la Belvedere, iar fruntaşii politici ai Transilvaniei, care au avut contacte cu moştenitorul de tron la Viena, au vorbit, nu o dată, despre proiectele arhiducelui privitoare la români. Franz-Ferdinand se declarase - încă din tinereţe - adversar al dualismului austro-ungar, socotindu-l o permanentă ameninţare pentru Austria. Presimţirile arhiducelui s-au adeverit în 1918, cînd ungurii au folosit prilejul pentru a se despărţi şi a răsturna dinastia, cu ajutorul căreia îşi salvează fiinţa naţională şi de la care îşi însuşiseră tehnica guvernării. În locul dualismului, Franz-Ferdinand urmărea crearea unei Austrii mari, idee preconizată şi de publicistul bănăţean Aurel Popovici. Ce loc urma să ocupe Transilvania în noul conglomerat de naţionalităţi stăpînit de Habsburgi? Concepţiile politice ale arhiducelui erau alimentate de ideile lui Aurel Popovici, prinţul fiind hotărît să alipească României toată Transilvania. Că puterea României întregite urma să fie utilizată în vederea hegemoniei austriece în Balcani era de la sine înţeles. Oricum, pentru românii asupriţi de maghiari, intenţia lui Franz-Ferdinand era un motiv întemeiat ca aceştia să se orienteze spre Viena. În situaţia lor dramatică, românii erau siliţi să se folosească din plin de simpatia ce le-o nutrea arhiducele. Împăratul era bătrîn, succesiunea la tron a lui Franz-Ferdinand părea apropiată, şi puţini prevedeau conflictul mondial care avea să sfarme cătuşele robiei şi să elibereze popoarele din centrul şi sud-estul continentului de supremaţia Budapestei şi a Vienei.
II. Cum se explică oare că moştenitorul tronului habsburgic, care trebuia să aspire firesc la îmbogăţirea monarhiei cu teritorii noi, susţinea din răsputeri necesitatea alipirii Transilvaniei la România? În Imperiul austro-ungar, Budapesta urma să-şi piardă hegemonia asupra minorităţilor etnice din monarhie: slavii aveau să primească autonomie, toate naţionalităţile fiind recunoscute ca individualităţi constituante ale statului. Ca om politic, Franz-Ferdinand a înţeles printre primii apartenenţa etnică, geopolitică şi economică a Transilvaniei la România. Că alipirea aceasta urma să se facă îndată după întronarea lui Franz-Ferdinand sau că avea să fie amînată pentru mai tîrziu, acest lucru nu-l vom afla niciodată. Cu toate cercetările pe care le-am întreprins ca diplomat, timp de mai mulţi ani, în arhivele de stat de la Viena, n-am izbutit să lămuresc acest episod, semnificativ şi încurajator pentru destinele Transilvaniei româneşti. Moştenitorul tronului cunoştea suferinţele românilor, ironizate şi contestate de mulţi istorici maghiari, între care şi Olivér Otevényi. Ei se mirau pînă şi de faptul că viitorul patriarh Miron Cristea - pe atunci asesor consistorial pe lîngă Mitropolia sibiană - îi declarase arhiducelui că românii "se identifică" pe deplin cu dinastia, de la care speră ameliorarea situaţiei lor politice, sociale şi economice, deşi - în perspectiva planurilor nutrite de Franz-Ferdinand - o asemenea declaraţie era firească, prinţul fiind convins că politica Budapestei faţă de românii din Transilvania trebuie fundamental schimbată, numeroase abuzuri ale administraţiei maghiare în Transilvania acuzînd procedeele barbare ale stăpînilor. (Va urma)
GEORGE SBÂRCEA
Copyright Tricolorul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu