Ma cuprinde uneori tristetea si ma cufund in amintiri pana mai ieri uitate. Si totusi nu-i o tristete care doare e un soi de adiere de vant care imi mangaie mintea cu amintiri din viata si care imi fac placere de aceea le provoc. E un semnal ca anii au trecut ca m-am maturizat destul si ca printre toate cele experimentate pana acum am reusit sa ma cunosc indeajuns si sa incerc sa pot lustrui locurile ranite iar unde sunt goluri de nestiinta sa le umplu cu ceea ce se numeste credinta. Aceste sentimente m-au incercat de mai multe ori dar asa cum au venit tot asa de usor le-am indepartat, tinandu-le la distanta si considerand ca nu mai fac parte din viata mea. Dar anii au trecut si gandul de a-mi mai aminti vizual viata si persoanele care mi-au fost exemplu ma incercat si atunci mintea mea a acceptat sa vad cate ceva din tot ceea ce ma facut sa fiu astazi. Fiecare clipa de amintire aduce cu ea toate dorintele si aspiratiile care le aveam pe atunci. Oricat de multe sunt pe lumea asta nu le putem avea pe toate si in cazul in care le-am dobandi am fi perfecti, asa se spune dar nu prosperitatea ne face oameni cu caracter ci doar omenia este o mare calitate. Daca ar fi sa numar pentru mine mi-as atribui numai calitati chiar daca sunt constienta ca nu-i adevarat, si poate aici am gresit....sigur am gresit. Nu sunt singura care face acest lucru ,multi dintre noi isi atribuie calitati care nu le au si doresc ca totul sa fie perfect , dar de la dorinta si pana la implinire este un drum lung si greu de parcurs.. si totusi se mai poate indeparta din defecte sau din lipsuri. Uneori mi se pare ca este prea tarziu pentru orice as vrea sa fac, dar totusi amintirile ma fac sa ma ridic sa strig tare cat ma tin incheeturile_ " Eu sunt Trili , ma aude cineva?"Si mi-as dori ca acolo sus cineva sa-mi auda strigatul de disperare sau de bucurie si sa reverse asupra mea o frantura de lumina sa stiu ca am fost auzita. Cand toate acestea sunt taine ale sufletului meu si ceilalti nu pot intelege ca sunt suflete care vorbesc imi obosesc ochii si mintea ca nu pot sa ai conving ca dincolo de toate cele vazute este El Tatal meu care nu a incetat sa ma priveasca. Toti anii s-au scurs precum apa de ploaie dar amintirile au ramas nu au putut fi sterse de nimeni nici chiar de buretele negru si uracios care totdeauna vrea ca sa elimine bucati din filmuletul plin de bucurie . Sunt trairi imprimate in mintea de copil si care vor ramane la fel de frumoase si peste ani, si ma intreb de ce acum trec anii atat de repede .. cand imi doresc sa stea pe loc.Nu sunt in cautarea timpului pierdut ci sunt uneori in stare sa ma intorc in timp sa ma vad alergand in sanadalele cu cateva curele si imbracata in rochita de deftina cu flori care era daruita de bunica mea. Cum as putea uita cand totul pare ca seamana cu viata celor care m-au invatat atatea lucruri despre viata prin faptele si prin cuvintele lor. Niciodta nu am crezut ca voi gandi asa si nici nu am crezut ca ma voi regasi in cei care mi-au fost si imi sunt dragi. Fiecare vorba a lor imi este o lectie astazi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu